55px
Sarbatoarea Pastelui in lume

Marea Britanie: Persoanele din Marea Britanie sarbatoresc Pastele dupa prima luna plina, dupa prima zi de primavara. Asta se intampla de obicei intre 22 martie si 25 aprilie. Interesant, cuvantul Paste vine de la o zeita pagana de origine  Anglo-Saxona numita „Eostre”. Cuvantul a ramas, dar sensul s-a schimbat in perioada in care crestinismul a aparut in Marea Britanie. Pe langa evenimentele religioase, britanicii sarbatoresc Pastele cu oua si iepurasi. Dar azi, acestea sunt mai mult simbolice, asa ca sunt reprezentate de figurine de ciocolata si jucarii. Iepurasul de Paste este faimos si este un fel de Mos Craciun, dar varianta care aduce cadouri primavara.

Italia: Festivitatile sunt in plina desfasurare de Paste sau „Pasqua” in Italia. Aceasta tara sarbatoreste Pastele mai intens decat o fac Crestinii. Multi italieni aleg sa calatoreasca in aceasta perioada, dar sunt si foarte multi care aleg sa se bucure de Paste acasa sau pe strazile pline de oameni. Procesiunile religioase au loc vineri si sambata inainte de duminica Pastelui. Fiecare biserica organizeaza slujbe, dar cea mai mare are loc la Biserca San Pietro, unde Papa isi da binecuvantarea sau “bendizione di Pasqua”.

Spania: Spania este cunoscuta pentru „Semana Santa” sau Saptamana sfanta din timpul Pastelui. Procesiuni ample au loc in care oamenii merg pe strazi in costume colorate si plang moartea lui Iisus. Aceste procesiuni sunt fie sumbre, fie incantatoare, incluzand reprezentanti ai bisericii care poarta vestminte in culori variate. Cele mai potrivite orase in care sa participi la sarbatoarea Pastelui in Spania sunt Sevilia, Granada, Zamora, Salamanca si Valladolid.

Brazilia: Brazilia are una dintre cele mai mari comunitati de Crestini din lume si o cultura care implica foarte mult familia si traditia – care sunt impreuna mai ales de Paste. Inainte de acest eveniment, magazinele si pietele incep sa vanda oua de Paste. In ziua de Paste sau “Dia de Páscoa” vei gasi brazilienii in biserici, iar ulterior vor petrece restul zilei alaturi de cei dragi si de familie.

Grecia:  Pastele este mare sărbătoare. Se fac ouă roşii, care pentru greci simbolizează sângele lui Iisus şi sunt un simbol al belşugului. În Sâmbata Mare se fac pregătirile acasă, iarbisericile sunt decorate de sărbătoare. Seara oamenii merg la slujba religioasă, iar la miezul nopţii iau lumina şi işi spun "Christos anesti!", ("Hristos a inviat!"). In prima zi de Paste, au loc, in aer liber, diferite manifestari de bucurie pentru Invierea Domnului, consumandu-se friptura de miel, oua, salate si prajituri speciale. De asemenea, grecii mananca o paine rotunda (lipie), ornata cu o cruce facuta din oua rosii, care se numeste Christopsomon.

Portugalia: In nordul Portugaliei, în seara de Paşti un preot trece pe la casele oamenilor cu un crucifix, celebrând Învierea. În Ponte de Lima, în fiecare an, se alege un "mordomo", care plăteşte masa de Paşti pentru tot satul. În sud, în dimineaţa de sâmbătă dinaintea Paştelui, păstorii îşi duc turmele de oi în centrul oraşului pentru a fi binecuvântate. Între specialităţile culinare tradiţionale sunt frigănelele de bacallao, un peşte oceanic şi  folar, o prăjitură care are un on fiert în mijloc. În Duminica Paştelui se mănâncă miel.

Franta: In ziua de Paşti, clopotele sună cu putere în toată Franţa, vestind Învierea, iar oamenii se îmbrăţişează şi se felicită.Copiii se trezesc de dimineaţă şi caută ouăle împrăştiate prin camere sau în grădină. Meniul tradiţional de Paşti include iedul cu garnitură de legume. Familiile se adună pentru masa de Paşti, care durează cel puţin cinci ore.

Germania: În gospodăriile din Germania se face curăţenia de primăvară şi se decorează casele cu ramuri înmugurite, narcise, salcie şi mlădiţe de grâu, iar copacii sunt împodobiţi cu ouă. Copiii se întrec în rostogolirea ouălor colorate prin iarbă sau le ciocnesc la capetele ascuţite, iar copilul al cărui ou nu s-a spart îl obţine şi pe cel spart.

Austria: In Austria se pregătesc ouă pentru decor, unele se agaţă la ferestre pe crenguţe de salcie, şi ouă pentru consum. Potrivit tradiţiei, copiii trebuie să găsească ouăle, dulciurile şi micile cadouri ascunse bine de iepuraşul de Paşti în casă sau în grădină şi se organizează concursuri de ciocnit ouă. Se face o prăjitură în formă de miel, Osterlamm, pe care naşii o oferită copiilor.

Olanda: In Olanda, la masa ceremonială din Duminica Paştelui, decorată cu ouă colorate şi flori de primăvară, se serveşte Paasbrood, o prăjitură cu stafide. În estul ţării, în fiecare sat se aprinde un foc pe un deal sau un loc mai înalt. Olandezii adună lemne cu multe săptămâni înainte şi se întrec pentru cel mai mare foc. Luni, a doua zi de Paşti, copiii caută ouăle colorate ascunse în jurul casei sau în grădină, iar cei mari fac întreceri de spart ouă, numite "eiertikken".

Ungaria: In Ungaria, în Duminica Paştelui, copiii găsesc sub pat cadouri, urmează un mic-dejun tradiţional cu ouă de Paşte, şuncă şi kalács, un fel de pâine dulce cu ouă, nuci şi ciocolată.

Rusia: În Rusia, se merge la biserica în noaptea de Înviere.  La miezul nopţii, se înconjoară şi se întonează cântece religioase. Dupa ce sunt binecuvântati de preot, oamenii se întorc acasa, unde se ia masa,  friptura de miel, pui, porc, oua şi cozonac.

Australia: În Australia simbolul Paştelui este bilby, un mic rozător mic cu urechi lungi şi nas lung, care seamănă cu iepuraşul. Părinţii ascund ouă de ciocolată şi bilbies, în curţile şi grădinile lor, pentru a fi găsite de copii, în dimineaţa de Paşti. Lai Perth şi Sydney sunt organizate mari Festivaluri de Paşti.

Mexic: În Mexic, sărbătoarea se concentrează pe aspectul religios. În Săptămâna Mare, cele mai multe dintre comunitati au procesiuni religioase şi piese de teatru. În Duminica Paştelui se merge la biserică şi apoi se ia masa împreună cu familia.

SUA: În Statele Unite ale Americii, Paştele este sărbătorit în diferite moduri, în funcţie de confesiunea religioasă, în marile oraşe au loc parade vesele, sau cu temă religioasă.Sunt foarte populare vânătorile de ouă ascunse în iarbă, organizate în fiecare an pentru copii şi pe pajiştea din faţa Casei Albe.